Reclame

Parteneri

www.pret-auto.ro

Reţele sociale

Vizite

mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter
mod_vvisit_counterAstăzi336
mod_vvisit_counterIeri511
mod_vvisit_counterSpt. aceasta2666
mod_vvisit_counterSpt. trecută2973
mod_vvisit_counterLuna aceasta7778
mod_vvisit_counterLuna trecută12399
mod_vvisit_counterTotal348155
Atacantul defensiv (TDF)

Atacantul Defensiv

Scris de hom0boys

Jucătorul special din Hattrick. Posibilităţile, preţurile şi cerinţele sunt unice. În acest articol ne vom concentra asupra atacantului defensiv tehnic, care primeşte o mărire semnificativă a skillului de pase, comparativ cu un atacant defensiv fără specialitatea tehnic. Scopul nostru este să descriem opţiunile antrenării atacanţilor defensivi, să aruncăm o privire asupra opţiunilor tactice, contribuţia adusă de un atacant defensiv, evenimentele speciale şi alte recomandări pentru un asemenea jucător. Prima parte ar putea fi considerată plictisitoare şi complicată de unii – treceţi peste ea şi citiţi puţin mai jos. Eu aşa aş face pentru început.

Să recapitulăm principalele aspecte.

*Contribuţia la mijloc: 45% din construcţie.
Acest procent este bazat pe modelul de calcul a posesiei al lui GM-Sule, pe care nu pot decât să vi-l recomand.

*Contribuţia la atacul central: O privire mai atentă asupra contribuţiei la atacul central adusă de un atacant normal.

Metoda empirică clasică spune că 2.5-3 niveluri de pase sunt egale cu 1 nivel de atac. Pasele sunt evident un skill secundar, dar unul foarte valoros. Calculele mele au la bază regula cu 2.5 niveluri, ceea ce înseamna că 5 niveluri de pase sunt egale cu 2 niveluri de atac. Este foarte important pentru echipele care se apropie de limita maximă a suportabilităţii salariilor (cu referire la salariile totale, atunci când o echipă nu are pierderi financiare pe o perioadă de 2 săptămani, cu un meci jucat acasă şi unul jucat în deplasare). Acum, să ne uităm mai atent asupra celui mai bun şi mai important tip de jucător în Hattrick: Fenomenalul atacant defensiv.

Am utilizat 2 metode de calcul pentru stabilirea contribuţiei la ratingul de atac, mai mult pentru a reliefa valoarea celor 2 metode de calcul.

Procentele utilizate de HO (Hattrick Organizer):
Atac: 61.1%
Pase: 227.2%

Aşadar valoarea paselor creşte cu 227% atunci când utilizaţi atacantul tehnic defensiv, în timp ce el contribuie cu 61% din nivelul său de atac, comparat cu un atacant normal. Un exemplu: după câteva sezoane de antrenament răbdător, aveţi un jucător cu următoarele skilluri: acceptabil (6) atac, sclipitor (11) pase şi magnific (12) construcţie. Acest jucător are aceeaşi contribuţie la atac cu un atacant formidabil (9) (foarte ridicat) atac şi jalnic (3) pase.

Valoare totală: 9.99 + 3.66 = 13.656

Procentele tradiţionale: Următoarele valori sunt în general acceptate de majoritatea userilor pe diverse conferinţe.

Atac: 60%
Pase: 245%

Această metodă dă de înţeles că pasele au aceeaşi contribuţie la ratingul de atac ca şi skillul de atac. Putem lua în calcul deci o proporţie 1:1 între pasele unui atacant defensiv şi skillul de atac al unui atacant normal. De exemplu, un atacant defensiv cu pase magnific va contribui în aceeaşi măsura la ratingul de atac ca şi un atacant magnific. Totuşi contribuţia skillului de atac al unui atacant defensiv este mai mare decât contribuţia skillului de pase al unui atacant normal, aşa încât nu putem doar să schimbăm skillurile şi să avem pretenţia că am obţinut un calcul corect. Una peste alta, atacantul defensiv va obţine ratinguri mai bune.

Jucătorul menţionat mai sus cu pase sclipitor şi atac acceptabil, jucat ca atacant defensiv, va contribui la ratingul de atac în aceeaşi măsură ca şi un atacant normal formidabil (ridicat) cu pase jalnic, conform procentelor HO. Utilizând procentele tradiţionale, contribuţia lui este cu aproape un nivel mai mare la ratingul de atac.


Valoare totală: 10.78 + 3.6 = 14.48.

Diferenţa dintre cele 2 metode de calcul este mai mică de 1 nivel. Aceasta nu este o diferenţă semnificativă. Personal, tind să cred că HO estimează contribuţia paselor ca fiind mai mică decât este în realitate şi că procentele “tradiţionale” sunt mai aproape de adevăr.

* Contribuţia la atacul lateral

Un aspect adesea ignorat este acela că atacantul defensiv are o contribuţie destul de importantă asupra atacului lateral, datorită efectului mărit al skillului de pase:

Pase: 220% (avantaj pentru atacantul defensiv)
Atac: 87.5% (mic avantaj pentru atacantul normal)
Extremă: 92% (mic avantaj pentru atacantul normal)

Comparaţie cu o extremă ofensivă:
Pase: 39% (contribuţie mai mare decât skillul de extremă!)
Extremă: 24%
Atac: 27%

*Efectul final:
Atacantul defensiv este cel mai bun jucător din Hattrick, cel mai eficient jucător din punctul de vedere al contribuţiei aduse de fiecare nivel al skillurilor sale, şi de asemenea cel mai “prietenos” jucător din punctul de vedere al salariului. Dar asta oare înseamnă că el este jucătorul perfect pentru orice echipă?

Cine poate utiliza un atacant defensiv?

Oricine.

Problema este că dacă nu antrenaţi voi atacantul defensiv, preţul de achiziţie va fi unul foarte mare, ceea ce înseamnă o investiţie foarte mare faţă de avantajele actuale oferite de un asemenea jucător (excepţia clasică o reprezintă jucătorii cu vârste de peste 30 de ani care adesea sunt atât de ieftini, încât investiţia totală va fi destul de mică; aceşti jucători implică însă alte probleme, per total ei sunt subiectul unei alte discuţii). Totuşi, recomandarea mea pentru echipele care nu sunt în primele 4 ligi (şi care nu antrenează un astfel de jucător) este să-şi cheltuie resursele financiare pe alte tipuri de jucători. Discutăm adesea despre echipe care nu au atins acel nivel maxim al salariilor suportabile, ceea ce înseamnă că ele nu şi-au maximizat încă antrenamentul din punctul de vedere al jucătorilor multiskill. Pe scurt, ar fi o risipă de bani pentru aceste echipe cumpărarea unui atacant defensiv.

Nivelul skillului şi antrenamentul

În mare, sunt 2 tipuri de atacanţi defensivi:

Jucătorul ofensiv, care contribuie în principal la atac (şi secundar la mijloc), şi varianta defensivă, care în general reprezintă o soluţie de întărire a mijlocului, şi abia pe urmă este antrenat pentu a-şi mări din ce în ce mai mult contribuţia la atac. Eu unul prefer varianta defensivă, atunci când scopul este întărirea mijlocului fără a slabi atacul prea mult. Varianta ofensivă este în mod normal un atacant veritabil, care are şi un nivel semnificativ al skillului de pase, astfel încât la un anumit nivel va contribui mai mult la ratinguri când este jucat ca atacant defensiv (dar totuşi contribuţia la mijloc este mică).

Nivelul skillului depinde de antrenamentul vostru şi nivelul ligii în care vă aflaţi, dar totuşi aş dori să prezint câteva sugestii:

* Pentru antrenamentul de pase: vom căuta un mijlocaş cu potenţial de a fi antrenat la pase şi atac, în funcţie de buget (cu cât mai mare este nivelul de construcţie, cu atât mai bine). Nivelul de construcţie ar trebui să fie aproximativ acelaşi cu cel al mijlocaşilor voştri, sau puţin mai scăzut. Explicaţie: la început, atacantul vostru defensiv probabil nu va contribui foarte mult la atac, ceea ce înseamnă că nu îi veţi folosi prea mult ca atacant, ci mai mult ca mijlocaş, rezervă de mijlocaş sau ca extremă către mijloc.

Divizia VI şi mai jos: Sclipitor (11) - Legendar (13) construcţie. Ca întotdeauna, cred că orice echipă din divizia VI ar trebui să-şi propună promovarea în divizia V.
Diviziile V-IV: Magnific(12) - Supranatural (14)
Diviziile III-I: Legendar (13) - Titanic (15)

Antrenamentul de pase este cea mai previzibilă cale de a produce atacanţi defensivi. Este relativ uşor să găsiţi jucători antrenabili, şi aveţi şi destule opţiuni de a-i antrena pe diverse poziţii astfel încât să nu vă fie afectate ratingurile totale prea mult. Antrenorii de pase au de asemenea cele mai bune opţiuni în a antrena mai mulţi atacanţi defensivi în acelaşi timp.

Ca şi antrenor de pase, aş recomanda să antrenaţi cel putin 2 atacanţi defensivi, preferabil până la 4. Printre altele veţi avea avantajul creării unui număr mare de jucători valoroşi, astfel încât veţi avea mereu înlocuitori atunci când îi veţi vinde pe cei mai buni sau pe cei mai bătrâni. De asemenea veţi avea opţiunea să jucaţi cu 2 atacanţi defensivi în anumite meciuri, de obicei împotriva echipelor ultraofensive, şi să obţineţi şi ratinguri suficiente de atac pe lângă creşterea ratingului la mijloc.

Dezavantajul antrenării a 3 sau 4 jucători este bineînţeles faptul că veţi fi mai vulnerabili în faţa eventurilor de vreme. Totuşi efectele pozitive sunt mai mari decât acest risc, atât din punct de vedere al competitivităţii echipei cât şi din punct de vedere financiar.

Pentru antrenorii de pase, varianta ofensivă ar fi să găsiţi un jucător care deja este antrenat atât la atac cât şi la construcţie. Cu această soluţie ofensivă, aţi putea dori să scădeţi puţin recomandările mele în ceea ce priveşte nivelul de construcţie. Acest jucător va fi foarte scump la achiziţie, însă destul de repede va deveni un atacant util în orice meci, ceea ce înseamnă că vă puteţi păstra un alt atacant normal dintre jucătorii voştri, şi în acelaşi timp nu veţi mai depinde de utilizarea (antrenarea) lui ca şi rezervă de mijlocaş. Dacă vi-l puteţi permite, şi dacă aveţi răbdare, acest jucător este o extra opţiune tactică unică. Mai mult, ar trebui să vă propuneţi mereu să cumpăraţi jucători cu nivel de atac cât mai ridicat, deoarece aceştia aduc atât o contribuţie importantă la ratinguri cât şi un profit consistent atunci când îl veţi revinde.

*Pentru antrenamentul de construcţie
: este greu de găsit jucători pentru acest tip de antrenament, şi în aceeaşi măsură greu de oferit recomandări în acest sens. Sunt puţini jucători care sunt antrenaţi la pase atunci când sunt tineri, dar aţi putea găsi totuşi de exemplu un jucător de 19 ani cu pase formidabil / impresionant, puţin atac şi construcţie excelent, care ar fi aproape de nivelul optim de antrenament.

O altă viziune asupra acestui aspect este să luaţi în considerare ce veţi antrena după construcţie, şi dacă de exemplu veţi dori să antrenaţi pase, puteţi începe cu tinere talente cu skilluri mai mici, şi să le antrenaţi voi atât la construcţie cât şi la pase. Această metodă vă oferă posibilitatea să economisiţi nişte bani la achiziţionarea tinerilor jucători, dar şi o tranziţie mai uşoară la schimbarea tipului de antrenament.

Peste ceva timp voi scrie un articol separat despre antrenamentul de construcţie, care este dificil de aplicat pentru echipele care vor să aibă succes atât în cupă cât şi în ligă. Aceasta presupune să discutăm despre principiile rotaţiei antrenamentului, dar mai multe într-un articol viitor.

*Pentru antrenamentul de atac:
efectiv aceeaşi teorie ca şi pentru antrenamentul de pase. Căutăm un mijlocaş cu potenţial de antrenare la pase şi atac. Ambiţioşii şi bogaţii antrenori de atac ar trebui să ia în considerare găsirea de atacanţi defensivi, care deja au fost antrenaţi la pase, dar cu un nivel de atac care nu merită menţionat. Pentru început, antrenarea rapida a calităţii de atac va duce la creşterea ratingurilor de atac mai repede decât se apropie echipa mea de retrogradare, şi probabil vor obţine şi satisfacţii financiare. Oricum, costul iniţial al unui astfel de jucător este destul de ridicat. Dacă luaţi în considerare cumpărarea unui atacant defensiv, care încă nu a fost complet antrenat, faţă de un jucător extrem de scump, aţi putea să luaţi un jucător cu nivel de construcţie uşor mai mic. Dar, ca punct de plecare, acestea sunt recomandările mele în ceea ce priveşte nivelul de construcţie:

Divizia VI şi mai jos:: Sclipitor (11) - Legendar (13)
Divizia V-IV: Magnific (12) - Supranatural (14)
Divizia III-I: Legendar (13) minim

Antrenamentul de atac şi competitivitatea nu se prea împacă. Antrenamentul de atac este probabil cel mai lipsit de efect asupra competitivităţii pentru echipele aflate în divizia IV ţi mai sus (excepţia evidentă o reprezintă traderii, care pot fi competitivi cu orice tip de antrenament). Numărul mic de locuri antrenabile (6) vă va forţa să vă antrenaţi absolut toţi atacanţii, fără să vă permiteţi să renunţaţi nici măcar la unul dintre ei. O soluţie posibilă sunt atacanţii defensivi, care vă pot întări mijlocul, cea mai mare problemă a antrenorilor de atacanţi. Nivelul de construcţie vă permite de asemenea să utilizaţi atacantul vostru defensiv ca rezervă de mijlocaş sau ca extremă către mijloc, până când contribuţia lui la atac va fi consistentă. Dar antrenorul obişnuit de atac oricum trebuie să joace cu un atacant defensiv, datorită contribuţiei lui la mijloc.

Ca antrenor de atac, iată ce ar trebui să faceţi acum: cumpăraţi atacanţi defensivi, antrenaţi-i la nivelurile joase, mai rapide, de atac, iar apoi începeţi să-i antrenaţi la pase. Bineînţeles, este o generalizare, pentru mulţi inutilă, dar în esenţă un lucru este clar: antrenamentul de atac este problematic, şi este evident că trebuie să pregătiţi un alt tip de antrenament.

Tactici cu atacanţii defensivi

Versiune scurtă: utilizaţi atacanţii defensivi atât timp cât aveţi un rating de atac destul de bun. Proporţia dintre partea ofensivă şi cea defensivă nu trebuie să fie neaparat egală sau mai mare de partea ofensivă. Dacă sunt aproape de o proporţie 1:1 , atacul vostru va fi suficient, astfel încât din acest moment trebuie să vă concentraţi spre obţinerea celui mai mare avantaj posibil la mijloc. Formaţiile de joc nu sunt esenţiale aici.

Evenimente speciale

Un jucător cu specialitatea Tehnic oferă şi opţiuni în ceea ce priveşte evenimentele speciale (event - SE). Sunt 2 tipuri de evenimente speciale: cel de vreme şi eventul de Tehnic vs Cap. Eventul de vreme creşte sau scade contribuţia la mijloc (şi atac) pe vreme însorită sau pe ploaie.

Celălalt eveniment special este mai rarul Tehnic vs Cap. Un jucător tehnic va avea întotdeauna o şansă în plus să-şi depăşească oponentul direct, dacă acesta are specialitatea Cap. Acest eveniment special este relativ rar (comparat de exemplu cu frecvenţa apariţiei eventul de Rapid de la atacanţi), dar totuşi nu ar trebui neglijat, mai ales că din ce în ce mai mulţi manageri preferă specialitatea Cap la fundaşii şi mijlocaşii lor.


Mulţumiri următorilor useri: jmadsen, MK_Bold, GM-Sule, SFTM. Şi mulţumiri speciale lui usher.


Articolul întreg: (http://www.anderselling.dk/ENGLISH/ENGLISH.html).

Link direct către articol (versiunea în limba engleza): [ArticleID=4258]

 

Comentarii 

 
#5 Coco 26-10-2010 15:19
Ce se mai aude cu actualizarea?
 
 
#4 Catalin 16-08-2010 15:44
@toti: o sa incerc sa actualizez informatiile cat de curand.
 
 
#3 LordElrond 16-08-2010 13:08
Raspunde cineva abilitat la intrebarile noastre sau nu?
 
 
#2 LordElrond 10-08-2010 13:37
As dori sa aflu si eu acelasi lucru. Mai precis, daca se poate face o actualizare a procentelor prezentate in articol.
Multumesc anticipat!
 
 
#1 Sorryn_Blue 28-07-2010 15:16
Mai e de actualitate cu noile schimbari atacantul tehnic defensiv?
 

Adaugă comentariu